Avem grijă de sănătatea noastră?

De ce nu ne place să prevenim bolile? Întotdeauna ignorăm multe cauze zicând că nu ni se poate întâmpla nimic, iar când ultima picătură a umplut paharul și pățim acel lucru improbabil, ne pare rău. Să nu mai spun despre regrete, lumea adoră drama, să regrete trecutul.

Ultima oară am răcit dintr-un motiv foarte aiurea, trebuia să aștept pe cineva în fața mall-ului și am stat pe ceva rece si umed. Știam că nu va fi bine, dar am rămas neclintit. Doar două zile a durat să mă ia răceala din plin, m-a ținut aproape două săptămâni. Acesta e un exemplu banal, sunt boli mai grave pe care le ignoram, precum diabetul, cancerul, probleme cauzate de lipsa somnului și altele, mai mult sau mai puțin grave.

Omul se caracterizeaza prin curiozitate și inconștiență. Eu mă pot mândri că le am pe ambele din plin. Curiozitatea nu prea are de-a face cu subiectul, dar inconștiența, oh.. Omul până nu o pățește nu se învață minte. Cu sănătatea nu e de joacă, nu putem știi când se pot agrava problemele și cât de rău putem ajunge de la o banală răceală.

Trebuie să avem grijă și la bolile netratate corect, de aceea trebuie să mergem la doctor pentru orice răceală, să nu luăm după ureche medicamente sau pentru faptul că data trecută au funcționat. Problemele pot reapărea brusc, agravate, daca nu urmăm un tratament cum trebuie, cum prescrie doctorul, doar nu degeaba a făcut 11 ani de facultate.

Aveți grijă de sănătatea și viața voastră, nu trebuie să o luați in derâdere, suntem toți oameni, nu ne protejează nimic de boli, decât conștiința noastră, care dacă nu există, ar trebui să o formați! O viață sănătoasă și toate cele bune, asta trebuie să urmărim. Nu e sentiment mai neplăcut decât să vină cineva lângă tine și să îți spună ”ți-am spus eu”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?